Mangia se teme de starea terenului de la Miercurea Ciuc, dar recunoaște: „Nu avem scuze dacă ratăm calificarea”. Craiova joacă în sferturile Cupei cu echipa care a eliminat-o pe Dinamo

Mangia se teme de starea terenului de la Miercurea Ciuc, dar recunoaște:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În seara aceasta, de la ora 20:00, deținătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, joacă în sferturile de finală ale competiției, în deplasare, contra marii surprize a acestei ediții, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, formație de Liga a 3-a. Alb-albaștrii se consideră favoriți, dar sunt precauți, după ce adversara de azi a eliminat Dinamo în faza anterioară, dar și din cauza terenului care ar putea fi înghețat la ora jocului.

„Cupa României, ca și anul trecut, este un obiectiv important pentru noi, vrem să ne continuăm parcursul. Este normal să fim favoriți în acest meci, deoarece întâlnim o echipă de ligă inferioară, dar nu uităm că Dinamo a pierdut acolo. Sper că nu va fi un teren periculos pentru jucători. Sper ca organizatorii să se gândească la integritatea jucătorilor și să ia măsuri pentru ca suprafața de joc să fie cât mai bună. Noi trebuie să fim pregătiți pentru a juca pe orice vreme, dar în privința terenului nu avem ce face. Nu am avea scuze dacă pierdem calificarea, trebuie să câștigăm, dar, repet, terenul trebuie să nu pună în risc sănătatea celor care vor fi teren, cred că și gazdele gândesc la fel, fiindcă au obiectivele lor pentru acest sezon”, a comentat Devis Mangia despre jocul de la Miercurea Ciuc.


Organizatorii de la Miercurea Ciuc au acoperit, în ultimele zile, terenul de joc cu nailon, pentru a-l proteja de ninsoare.

Italianul nu-i va putea utiliza pe Kelic, Briceag și Andrei Cristea, suspendați, iar Nicușor Bancu este incert.

Fundașul Tiago Ferreira a adăugat: „Eu cred că va fi un meci greu, sunt sigur de asta, echipele din ligile inferioare sunt foarte ambițioase. Știm că adversarii noștri au eliminat Dinamo și trebuie să fim serioși și să dăm totul pentru a ne califica”.

În tururile anterioare, Știința a întâlnit tot formații de eșalon inferior, Sportul Snagov (Liga 2) și Turris Oltul Turnu Măgurele (Liga 3), în timp ce formația din Miercurea Ciuc a eliminat echipele AFC Hărman (2-0, Liga 3), Aerostar Bacău (3-2, Liga 2), Energeticianul (2-1, Liga 2). În sfârșit, în optimi, ciucanii au reușit marea surpriză, trecând de Dinamo, după executarea loviturilor de departajare.

Antrenorul formației harghitene, Valentin Suciu, a întâlnit Universitatea Craiova în Cupa României și în precedentele două sezoane, când se afla pe banca formației Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, de fiecare dată alb-albaștrii impunându-se.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii norocoși
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii norocoși
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×